deci

drumul

Plecai cu cauciucuri de 1.5 şi camere de 1.75. Drumu pînă la ploieşti îl ştiam deja, da nu trecusem prin oraş. Bagajul: scule (camera, plasturi, pompa, leviere, ulei, inbuşi, presă de lanţ), echipament (mănuşi, ochelari cu 4 seturi de lentile, cască, tricou respirabil cu mîneci, chiloţi cu burete, pantaloni scurti), haine (4 perechi de şosete şi un tricou), mîncare (făgăraş, rom, lion, o conservă pe care o am şi acum), prim ajutor (dezinfectat, pansament, plasturi, aspirină), toaletă (periuţă, pastă, deodorant, spumă, afterşeiv, gel - doze mici), 2l de apă, busolă. Am trecut pe podul basarab (! îţi dai seama). La vreo 20 km am oprit la benzinărie şi am luat o hartă. Vînt din faţă, cum urma să fie tot drumul (deşi tot schimbam direcţia).
Pe la prînz am ajuns la ploieşti. Oraşul mi-a plăcut foarte mult. Arată ca un oraş sănătos. Am luat nişte pîine de la un micro şi ne-am făcut nişte sendvişuri într-un părculeţ. Un nene cu un pegas 3 sferturi ne povesteşte cum mergea cu bicla la sinaia şi ne zice pe unde să ieşim spre tîrgovişte. Ne zice prost. Ajungem pe drumu spre sinaia, ne întoarcem pe centură şi facem dreapta.

Vînt şi mai tare. Drumu îmi vine pe plac. Trecem pe lîngă nişte pădurici şi prin nişte comune. Multe maşini mari pe ce aveam să aflăm mai târziu de la domnul Veronel că se numeşte drumul petrolului. Intrăm în tîrgovişte pe un drum secundar, direct în nişte străzi în curs de destupare. Oprim la o terasă unde mîncăm ceva şniţel. Plin de fete frumoase şi mai ales ţîţoase. Cu greu găseşti o urîtă în oraş. Cînd să mergem la baie aflăm că nu există apă curentă în oraş. Nu credem şi mai încercăm şi în alte locuri, dar aceeaşi poveste. Observ o biserică sau doi. Interesant.
Ieşim spre găeşti şi ne oprim să ne căcăm în nişte boscheţi. Mă umplu de scaieţi. O coborîre faină printr-o pădure. În găeşti mai facem nişte sendvişuri în parc şi ne rîdem de nişte cîini.

Spre piteşti ne ia somnu (nu dormiserăm niciunu în noaptea aia). Ne facem curaj şi mai forţăm un pic. Îmi dau seama că ar fi trebuit să-mi mai iau apă la găeşti. Iau o sticlă de 2l de la topoloveni pe care o beau în 15 min, deşi mai era foarte puţin de mers. Oprim la molul minune a europei, unde ne întîmpină un grup de aurolaci. Las colegu să stea de 6 în timp ce cumpăr glucoză pt a doua zi.
Domnul Veronel e prea amabil, ca de obicei. Ne primeşte cu fripură, uischi, harbuz ş.a. Nu ne mai curuim prin oraş şi mergem direct spre slatina. În mod dubios, cîinii ne ignoră.
Şoseaua e excelentă, ceva dealuri, da nimic impresionant. Slatina parcă arată mai bine a doua oară. Aflu că e staropramen la noi (nici chelneriţa nu ştia), băgăm nişte sendvişuri şi o luăm spre olt. Un bou cu maşina îmi strică coborîrea. Ne aducem aminte să ne pozăm cu pancarda oraşului (la intrare uitaserăm).

Găsim scurtătura spre drăgăşani. Cînd intrăm pe drumul naţional asfaltul devine zgrunţuros, fapt care nu prea convine curului. În jurul oraşului sunt gropi de parcă ar fi cazut bombe, lucru cu care urma să ne obişnuim la toate oraşele sudice. La fel ca topoloveni-piteşti, începem să numărăm chilometrii rămaşi.
O găsim pe mama mai obosită ca noi. Tata ajunge mai tîrziu (făcuserăm un fel de concurs şi am cîştigat). A doua zi fiind cea mai grea, ne culcăm devreme şi nu am timp să beau cît aş fi vrut.

Dăm o tură şi prin vîlcea, pînă găsesc o bancă să scap de cheş. Ne întoarcem şi mergem spre horezu. În zare se văd nişte munţi majestici. Sunt acasă. Înainte de horezu e un deal, după care coborîre prin oraş. Apuc să văd nişte oale. Oprim la o terasă şi luăm meniul zilei. Urmează dealul de la costeşti, pe care oprim să ungem lanţu, apoi cea mai faină coborîre. Trag cu ochiu la chilometraju pe care îl port pt prima dată şi văd 62. Fain.
Cînd încep să înjur dealurile începe o coborîre constantă de vreo 15 de chilometri. Înainte de tîrgu jiu se strică drumu. La o terasă la care meniul zilei e ciorba de burtă nişte ţigani care se dăduseră jos dintr-o limuzină ne întreabă cît ar lua pe o bicicletă ca ale noastre dacă ar fura-o din norvegia. Se vede coloana infinitului şi oprim la o poză. Nişte jandarmi ne aleargă. De fapt doar ei aleargă, ca noi facem poză şi ne rîdem de ei. În următoru parc se repetă povestea. Mîncăm o piţă acolo, care durează o veşnicie.

La ieşirea din tîrgu jiu ne întîlnim cu un biciclist plin de bagaje. Ajungem la topeşti, lîngă tismana, la o pensiune. Ziua următoare e pauză. Investigăm drumurile şi alegem unu bun, prin godineşti. Iar întîlnim biciclişti. Urcăm pînă la mănăstire (ăla deal, băi nene). Profit de ocazie ca să-i mulţumesc unei persoane care mi se crede amică (deşi, printr-o pură coincidenţă, biciclesc 500km fix pînă în locu unde lucrează ea stau acolo 3 sferturi de uichend dar ea nu găseşte o oră în care să-mi dea bineţe) pt că m-a ajutat să-mi răresc prietenii şi să-i urez tradiţionalul "'te bă-n pula mea".
Facem mişcare adunînd căcaturi de pe lîngă o casă veche. Găsesc o ceşcuţă de lut ornată. Mîncăm păstrăv la grătar. Noaptea iar e furtună. Stabilim să plecăm un pic mai tîrziu, ca să evităm ploaia.
Am ales drumul mai plictisitor dar mai uşor spre motru. În motru sunt piste de biciclete pe stradă. Ceva urcări cam naşpa. La coborîre (care ar fi fost spectaculoasă), ne oprim în nişte semafoare şi ne băgăm pula-n ele. Peisajul e mişto oricum.

Drobeta e comunistă. Vedem nişte biciclişti străini pe sensul invers. Oprim la o terasă. Meniul zilei e mici. Toate terasele la care am oprit au halbe răcite. Fain. Urcăm de ne găsesc dracii la balota. Nu urmează coborîre, dar nici urcări nu mai este. În zare se văd nori şi fulgere. Vară-mea zice că în craiova e furtună. Oprim la o terasă la 20km. Pe la a 4-a bere furtuna ajunge şi la noi. După ce trece grosul, pornim prin ploaie. În depărtare craiova e luminată de fulgere. Fain.
Ne rătăcim prin oraşul neluminat şi plin de cîini. Ne ajută un taximetrist şi într-un final încep să recunosc locul. Vară-mea încă găteşte. Arunc hainele în maşină şi trupul în cadă. Aflu de la mama că e ziua lu tata. O ţin pe raluca trează pînă-i termin berea. Plin de remuşcări, îi las ceşcuţa ornată. A doua zi o trezesc iar fără motiv. Găsim drumul spre caracal tot cu ajutorul taximetriştilor.

Drumul e în lucru pe multe bucăţi, da e frumos, prin cîmp. Roşiori cîştigă premiul pt cea mai dezastruoasă primire. Pe cît e de infect la margine, pe atît de fiţos în centru. Bem o bere lîngă nişte cîini. Aflu ca se anunţă iar furtună. Trag tare şi ajungem în alexandria la 4. Tata trebuie să plece mai devreme de la serviciu ca să ne primească. Bem nişte beri şi facem o mîncare din 10 conserve de fasole cu costiţe. Îi las deodorantul, spuma şi afterşeivu drept cadou de ziua lui (ca să nu le mai car degeaba).

Plecăm pe la 7 cu gîndul să trecem prin zimnicea. Abandonăm ideea din motiv de drum prost, dar nu sunt atent la busolă şi pînă la urmă tot în drumul ăla ajungem. Îi dăm o cameră unui ţigan biciclist care avea o pană legată cu sfoară de rafie. Ne mai cere 10 lei. La giurgiu mergem direct în port. Apoi în centru mîncăm o piţa. Bună. Halbe răcite.
Spre bucureşti trag tare, cu gîndul la băruţ. Mă entuziasmez de o eoliana după jilava, pînă îmi dau seama că îi lipsesc vîrfurile elicelor. Ne întîlnim cu un biciclist din Amsterdam.